Cu si despre femei

19 Comentarii » 19 July 2008 scris în drumetii

Asta ca sa vedeti de ce ne-a tras pe noi curentul zilele astea.

muiereasca

Deci Clujul rulează fin

18 Comentarii » 18 July 2008 scris în drumetii

dejavu.jpgMi-au plecat finii, el şi ea. Na, acum după ce am stat atât timp împreună, mi-e destul de greu să mă despart de ei. Aşa că rememorez în minte ce am făcut zilele astea.

Uitai să vă spun de Cluj.

Deci Clujul rulează. Fin.
Am ajuns acolo la invitaţia lui Andrei Crivăţ, pe care voiam să îl cunosc de mai mult de un an, pentru că, online, mi s-a părut un super tip.
Aşa că am onorat invitaţia, care a fost ceva de genul all inclusive, adică el ne-a plătit tot, cazare şi păpică.

Şi aici voiam să ajung. Ne-a cazat Crivătul la pensiune de 5 stele, Deja Vu. Super pensiune. Condiţii prea mişto. Camere imense, cu nişte paturi în care te pierdeai, cu dulciuri pe perne, tot tacâmul.

A urmat masa. Ce masă… Adică nu mai explic, că e relativ greu să o fac. Cert e că nevasta a pus 3 kile pe ea în cele două zile. Imaginaţi-vă cât m-am îngrăşat eu, care mănânc mult mai intens. Nu mai zic de beutură. Am băut cu Crivăţ în astea două zile de ne-a ieşit pe urechi. Are omul o palincă de Zalău de innebuneşti.

De fapt, palinca a fost motivul de bază pentru care l-am sunat pe Groparu, să îi spunem că îl iubim şi că e idolul nostru în viaţă. Nu că nu ar fi aşa, dar fără palincă nu aveam tupeu.

Aşa că, dacă sunteţi cu afaceri în Cluj şi vreţi să staţi într-o locaţie elegantă, ştiţi unde să vă duceţi.

PS: Filmul este relativ sugestiv pentru modul în care l-am făcut de râs pe Andrei prin Cluj. Asta din cauză că am gura mare şi nu ştiu să o închid la momentul potrivit.

De ce albastru?

35 Comentarii » 18 July 2008 scris în dileme

LibresseDe ce sângele de pe tampoanele de femei din reclame, este albastru? De ce nu roşu? Că doar sângele are culoarea roşie, nu?

Sau se încearcă inducerea unei senzaţii de scârbă faţă de un fenomen perfect normal şi natural?

Oare să facem o campanie pentru introducerea culorii roşii în reclamele la tampoane?

Cum parchează o muiere

50 Comentarii » 17 July 2008 scris în funny

În filmul de mai jos se observă stilul impresionant de parcare al clujencelor. Din păcate, filmarea începe o secundă prea târziu, DUPĂ ce domnişoara a buşit mercedesul din faţa ei. DE DOUĂ ORI!
Domnul elegant şi stilat, cu tricoul pe care scrie “30’s is the new 20’s” este Andrei Crivăţ, care nu a mai putut suporta zbaterile de peşte pe uscat ale tipei şi s-a dus să o scoată din impas. Dacă era după mine, o lăsam să buşească şi Audi-ul.

Dar vârful aisbergului este biletul lăsat în parbrizul proprietarului mercedesului.
Faza super culeanu a fost când a venit la noi, după ce a terminat cu buşitul maşinilor, să ne întrebe de ce o filmăm, şi, la sfaturile noastre de a mai lua nişte lecţii de condus, să ne explice că ea de fapt conduce mai bine decât multe femei din Cluj.

La care Crivăţ a avut o replică genială:

- Poate conduceţi bine, dar de parcat, în mod sigur parcaţi mai prost.

bilet

Cum a mers familia Arhi la nunta familiei Bârgău

89 Comentarii » 16 July 2008 scris în drumetii

Bănuiesc că aţi fi, într-o oarecare măsură, interesaţi de ce făcurăm în acest lung concediu. Păi să vă povestesc.

Când am plecat spre Hunedoara, la ieşirea din Constanţa, nu mai aveam benzină, şi am zis să oprim la un PetromV, deşi noi băgăm în mod normal de la Lukoil. Mergem noi ce mergem, şi poof, începe maşina să tragă greu. Dar greu. Adică gâfâia ca un scuter încărcat. Nu trecuseră nici 100 de kilometri.

Ajungem la Bucureşti, băgăm benzină de care trebuia, tot nu mergea. Nu ştiu dacă v-am zis, dar calităţile mele de mecanic se reduc la schimbat roţi şi lichidul de frână. Eventual şi bujii.
Aşa că punem mâna şi luăm o cutie de bujii. Le schimb, maşina mergea ţais. O luăm spre Braşov, pe valea Prahovei. Peisaje memorabile, pe care nu le-am văzut niciodată de la volan, ci doar din tren.

Între timp, îl sun pe finu` şi îl rog să îl întrebe pe fulgerică de un hotel decent în Braşov. Tipul se sperie şi are impresia că voiam să ne cazăm la el şi fuge de pe messenger. Nice. Tipule, aveam şi am bani. Chiar nu mă interesa aşa ceva. Deh, aşa vezi omul, în momente de criză :).

Pe serpentinele de pe Valea Prahovei, maşina se futu iarăşi. Încearcă să
Citeşte mai departe »

On the road. Again

23 Comentarii » 14 July 2008 scris în drumetii

Deci inca suntem pe drumuri. Aseara am ajuns la Cluj, unde IN SFARSIT l-am cunoscut pe Andrei Crivat, care Andrei Crivat sa-mi fie cu iertare, dar m-a inselat. El e MAI MESERIAS decat mi se parea mie. Si bea numai suc natural de fructe.

Evenimentele zilei de ieri au fost doar unul. Faptul ca la intrarea in Alba Iulia, Sebi zice:

- Nu o lua pe aici ca sa ajungem la Cluj, (adica pe unde arata indicatorul), pentru ca e drum de tiruri, ia-o prin oras.

Si am luat-o. Si uite-asa, am ocolit 200 de kilometri prin muntii Apuseni, am vazut sate dementiale, ca Pantranjel, Ampoi, Lungsoara, Ocolis, si am facut un drum de 120 de kilometri in 6 ore, pentru ca, de fapt, am facut vreo 400, prin munti si serpentine.

Dar a fost superb. Astazi plecam spre casa. Sincer, nu stiu cand ajungem, ca in dreapta tot pe Sebi o sa-l am.

Poate va scriu din Ucraina de undeva….

Va pupă moşul

8 Comentarii » 12 July 2008 scris în blogaria

Post telegrafic, scris de pe telefon. Suntem in hunedoara, bem în nesimţire, cât mai putem, că după aia Sebi se însoară şi cine ştie dacă o să mai aibă voie.

Stiu că vă e dor de mine, şi mie mi-e dor de voi. Dar aşa, cu-atât mai dulce va fi reîntâlnirea.

Alo, provincia? Răspunde-ţi, vă rog

47 Comentarii » 9 July 2008 scris în blog

Alo, provincia? Răspunde-ţi, vă rogŞtiţi că bloggerii de vază din Bucureşti au avut un pictorial în revista BIZ, pictorial condimentat cu clasicele întrebări despre bani şi trafic.

Marius se inflamează că băieţii de la BIZ nu iau în seamă blogurile de provincie. Adică cumva, A-List bloggerii sunt numai în Bucureşti, iar restul nu contează. Deci şi provincia ar avea lideri de opinie.

E posibil ca provincia să aibă lideri de opinie, nu contest. Probabil că sunt bloggeri de valoare şi în alte părţi ale rromâniei. Nu trebuie să îi enumăr eu, doar îi cunoaşte tot poporul.
Ideea e, cum vrei tu, măi Mariusel, să le ia revista BIZ, sau orice altă revistă, interviuri sau şedinţe foto?

Să meargă până la Timişoara, la DE CE? Sau până la Hunedoara, la Sebi şi Denisa? Sau la Braşov, la fulgerică?

Nu este fezabil, rentabil, din orice punct de vedere ai privi problema. De ce să faci asta, atâta timp cât ai giganţi precum Bobby, Zoso sau Piticu, la botu` calului? De ce să cheltui bani să mergi la Iaşi să îl cunoşti pe Mariussescu (care, fie vorba între noi, încă nu are cum să fie comparat cu piticu), când poţi să te întâlneşti cu Piticu la o cafea în Romană?

Ăsta e dezavantajul de a fi provinciali, dragii mei. Putem merge să ne spălăm dosurile în Marea Neagră când vrem noi, dar din păcate, tot ţărani rămânem.
Şi ştiţi care e problema cu ţăranii.

N-ai cu cine, dom`ne, n-ai cu cine…

Bine aţi venit la Meli Melo

61 Comentarii » 9 July 2008 scris în funny

DSC00044Astăzi am fost să luăm rochie de nasă, pentru naşa de bloggeri. Normal că am plecat transpirat, de emoţie, zgârcenie şi durere.

Pe drumul de plecare, nevestei i se pare că nu este ea destul de accesorizată, aşa că hai să ne oprim la Meli Melo, să luăm nişte bile de pus la gât.

Ştiţi că alea de la Meli Melo fac parte din categoria sclavilor drogaţi. Adică dacă intri în magazin, indiferent de ce ar face, orice vânzătoare trebuie să se oprească şi să urle, da, să urle, “Bine aţi venit la Meli Melo!!!!”. Care Meli Melo e o dugheană împuţită pe colţ de culoar.

În fine, intrăm, urlă aia placa, începem să ne uităm după chestii pe-acolo, normal că vine şi ne deranjează insistent cu acel stupid “Pot să vă ajut cu ceva??”, şi indiferent de răspuns ea tot se bagă peste tine, aducându-te la exasperare. La un moment dat, ce vede bătrânu Arhi? O pălărie de aia “de doamne” cu băşini, largă cât şura lui Moromete, şi o pune pe nevastă să işi pună pălăria în cap, să îi facă o poza.

BAM!
- NU AVEŢI VOIE SĂ POZAŢI ÎN MAGAZIN!

De parcă în acel magazin s-ar vinde minim plutoniu pur, iar noi am rupe secretele de aur ale bijutierilor melomelieni. Degeaba explicam, că e funny şi vreau să fac o poză de amintire, NU AVEŢI VOIE!!

Bineînţeles, am păşit peste linia care demarcă magazinul de restul hypermarketului şi, pe teren neutru fiind, am făcut poza.
- Că staţi, nici acolo nu aveţi voie!
- Domnişoară, sunteţi de la Carrefour?
- Nu, dar regulile lor nu vă dau voie să faceţi poze.
- Să vină ei să îmi spună asta şi nu fac poză. Până atunci…succese.

Vreau să vă zic că intenţionez să fac o reclamaţie la conducerea Meli Melo.

Când am plecat de acolo nu a răcnit nimeni după mine:

-MULŢUMIM CĂ AŢI CUMPĂRAT DE LA MELI MELO, MAI TRECEŢI PE LA NOOOOOOOOOI!

Păi se poate domnule, aşa vă trataţi voi clienţii??

Dubiţă pentru înconjurul lumii

42 Comentarii » 6 July 2008 scris în dileme

Acum, dacă şi eu, şi nevasta am ajuns la concluzia că vrem să facem aceeaşi chestie ca şi Matt Harding, suntem într-o dilemă. Ce mijloc de transport să folosim?
Eu înclinam spre chestii gen tren sau mersul pe jos, că e sănătos, dar e clar că ea are dreptate.
Şi atunci rămâne întrebarea:

Ce dubiţă este ieftină, consumă puţin, şi este suficient de rezistentă să meargă prin lume până cad şuruburile de pe ea?