Asta ca sa vedeti de ce ne-a tras pe noi curentul zilele astea.

De ce sângele de pe tampoanele de femei din reclame, este albastru? De ce nu roşu? Că doar sângele are culoarea roşie, nu?

Sau se încearcă inducerea unei senzaţii de scârbă faţă de un fenomen perfect normal şi natural?

Oare să facem o campanie pentru introducerea culorii roşii în reclamele la tampoane?

Bănuiesc că aţi fi, într-o oarecare măsură, interesaţi de ce făcurăm în acest lung concediu. Păi să vă povestesc.

Când am plecat spre Hunedoara, la ieşirea din Constanţa, nu mai aveam benzină, şi am zis să oprim la un PetromV, deşi noi băgăm în mod normal de la Lukoil. Mergem noi ce mergem, şi poof, începe maşina să tragă greu. Dar greu. Adică gâfâia ca un scuter încărcat. Nu trecuseră nici 100 de kilometri.

Ajungem la Bucureşti, băgăm benzină de care trebuia, tot nu mergea. Nu ştiu dacă v-am zis, dar calităţile mele de mecanic se reduc la schimbat roţi şi lichidul de frână. Eventual şi bujii.
Aşa că punem mâna şi luăm o cutie de bujii. Le schimb, maşina mergea ţais. O luăm spre Braşov, pe valea Prahovei. Peisaje memorabile, pe care nu le-am văzut niciodată de la volan, ci doar din tren.

Între timp, îl sun pe finu` şi îl rog să îl întrebe pe fulgerică de un hotel decent în Braşov. Tipul se sperie şi are impresia că voiam să ne cazăm la el şi fuge de pe messenger. Nice. Tipule, aveam şi am bani. Chiar nu mă interesa aşa ceva. Deh, aşa vezi omul, în momente de criză :).

Pe serpentinele de pe Valea Prahovei, maşina se futu iarăşi. Încearcă să
Citeşte mai departe »

Deci inca suntem pe drumuri. Aseara am ajuns la Cluj, unde IN SFARSIT l-am cunoscut pe Andrei Crivat, care Andrei Crivat sa-mi fie cu iertare, dar m-a inselat. El e MAI MESERIAS decat mi se parea mie. Si bea numai suc natural de fructe.

Evenimentele zilei de ieri au fost doar unul. Faptul ca la intrarea in Alba Iulia, Sebi zice:

- Nu o lua pe aici ca sa ajungem la Cluj, (adica pe unde arata indicatorul), pentru ca e drum de tiruri, ia-o prin oras.

Si am luat-o. Si uite-asa, am ocolit 200 de kilometri prin muntii Apuseni, am vazut sate dementiale, ca Pantranjel, Ampoi, Lungsoara, Ocolis, si am facut un drum de 120 de kilometri in 6 ore, pentru ca, de fapt, am facut vreo 400, prin munti si serpentine.

Dar a fost superb. Astazi plecam spre casa. Sincer, nu stiu cand ajungem, ca in dreapta tot pe Sebi o sa-l am.

Poate va scriu din Ucraina de undeva….

Ştiţi că bloggerii de vază din Bucureşti au avut un pictorial în revista BIZ, pictorial condimentat cu clasicele întrebări despre bani şi trafic.

Marius se inflamează că băieţii de la BIZ nu iau în seamă blogurile de provincie. Adică cumva, A-List bloggerii sunt numai în Bucureşti, iar restul nu contează. Deci şi provincia ar avea lideri de opinie.

E posibil ca provincia să aibă lideri de opinie, nu contest. Probabil că sunt bloggeri de valoare şi în alte părţi ale rromâniei. Nu trebuie să îi enumăr eu, doar îi cunoaşte tot poporul.
Ideea e, cum vrei tu, măi Mariusel, să le ia revista BIZ, sau orice altă revistă, interviuri sau şedinţe foto?

Să meargă până la Timişoara, la DE CE? Sau până la Hunedoara, la Sebi şi Denisa? Sau la Braşov, la fulgerică?

Nu este fezabil, rentabil, din orice punct de vedere ai privi problema. De ce să faci asta, atâta timp cât ai giganţi precum Bobby, Zoso sau Piticu, la botu` calului? De ce să cheltui bani să mergi la Iaşi să îl cunoşti pe Mariussescu (care, fie vorba între noi, încă nu are cum să fie comparat cu piticu), când poţi să te întâlneşti cu Piticu la o cafea în Romană?

Ăsta e dezavantajul de a fi provinciali, dragii mei. Putem merge să ne spălăm dosurile în Marea Neagră când vrem noi, dar din păcate, tot ţărani rămânem.
Şi ştiţi care e problema cu ţăranii.

N-ai cu cine, dom`ne, n-ai cu cine…

Astăzi am fost să luăm rochie de nasă, pentru naşa de bloggeri. Normal că am plecat transpirat, de emoţie, zgârcenie şi durere.

Pe drumul de plecare, nevestei i se pare că nu este ea destul de accesorizată, aşa că hai să ne oprim la Meli Melo, să luăm nişte bile de pus la gât.

Ştiţi că alea de la Meli Melo fac parte din categoria sclavilor drogaţi. Adică dacă intri în magazin, indiferent de ce ar face, orice vânzătoare trebuie să se oprească şi să urle, da, să urle, “Bine aţi venit la Meli Melo!!!!”. Care Meli Melo e o dugheană împuţită pe colţ de culoar.

În fine, intrăm, urlă aia placa, începem să ne uităm după chestii pe-acolo, normal că vine şi ne deranjează insistent cu acel stupid “Pot să vă ajut cu ceva??”, şi indiferent de răspuns ea tot se bagă peste tine, aducându-te la exasperare. La un moment dat, ce vede bătrânu Arhi? O pălărie de aia “de doamne” cu băşini, largă cât şura lui Moromete, şi o pune pe nevastă să işi pună pălăria în cap, să îi facă o poza.

BAM!
- NU AVEŢI VOIE SĂ POZAŢI ÎN MAGAZIN!

De parcă în acel magazin s-ar vinde minim plutoniu pur, iar noi am rupe secretele de aur ale bijutierilor melomelieni. Degeaba explicam, că e funny şi vreau să fac o poză de amintire, NU AVEŢI VOIE!!

Bineînţeles, am păşit peste linia care demarcă magazinul de restul hypermarketului şi, pe teren neutru fiind, am făcut poza.
- Că staţi, nici acolo nu aveţi voie!
- Domnişoară, sunteţi de la Carrefour?
- Nu, dar regulile lor nu vă dau voie să faceţi poze.
- Să vină ei să îmi spună asta şi nu fac poză. Până atunci…succese.

Vreau să vă zic că intenţionez să fac o reclamaţie la conducerea Meli Melo.

Când am plecat de acolo nu a răcnit nimeni după mine:

-MULŢUMIM CĂ AŢI CUMPĂRAT DE LA MELI MELO, MAI TRECEŢI PE LA NOOOOOOOOOI!

Păi se poate domnule, aşa vă trataţi voi clienţii??

Şi pentru că tot m-am luat de turiştii români, plini de jeg şi nesimţire, încă una scurtă.

Măi ţăranilor, la voi în oraş merge lumea în mod curent în chiloţi pe stradă? Adică vezi la tot pasul băbăciuni sau paraşute în minusculi chiloţi şi sutiene, denumite pompos, costume de baie? Sau burtoşi cu lanţuri cât pumnul, îmbrăcaţi în slip şi şlapi?

Dacă nu, de ce veniţi în oraş la mine şi faceţi asta?
Se numeşte costum de baie tocmai pentru că e folosit la făcut baie în marea pe care o scârboşiţi cu prezenţa voastră. Nu ca să vă plimbaţi prin centrul Constanţei. Şi nici să vă plimbaţi, mândri prin malluri, etalându-vă celulita şi jegul de sub cutele pieilor..

Ţăranilor!

Astăzi am răbufnit. Mergeam pe stradă, în centru, şi doua pizde, că altfel nu pot să le spun, în costume de baie, îşi desfac îngheţatele şi aruncă cu cea mai mare nesimţire ambalajele pe jos, din mers.
Zic eu ” Cât de nesimţită să fii să arunci ambalaje în felul ăsta?”

Una din tipe întoarce capul, se uită superior la mine, pufneşte scârbită şi dă să plece mai departe.

Deci nu vă imaginaţi cum am făcut-o. Ce era la gura mea, e indescriptibil. Şi chiar mă pricep.
În momentul când şi-a dat seama că şi-o fură, la ce draci îmi făcuse, şi la felul în care îi vorbeam, s-a întors şi şi-a ridicat plasticele de pe jos.
Şi atunci s-a trezit şi o tiribombă de om, din spatele meu: “vezi că ai lăsat şi mai încolo una, du-te şi ia-o şi pe aia”.

Mi-a venit să îl bat şi pe el. Bine mă laşule, când le-ai văzut, de ce nu le-ai spus nimic? De-abia acu te trezeşti? Sau erai ocupat să te uiţi în cururile lor?
Întrebarea mea, generală, este:

Ţăranilor, de ce veniţi să îmi murdăriţi oraşul?

Stăteam noi pe plajă, tolăniţi pe prosoape, când, deodată, auzim un urlet înfiorător, cu tonalitate ardelenească.:

- Alesia, dă-şi jos chiloţii şi vino să te dau cu cremă!

Jur că m-am cam speriat oarecum. Adică nu am auzit niciodată o voce ca tabla de inox, urlând în halul ăsta. Normal, cine e Alesia şi de ce să îşi dea jos chiloţii.
Alesia era o copilă cam la 3 ani, care era undeva la 2 metri distanţă de toanta ardeleancă care poza în mama ei.
Deci mirifica tembelă a urlat 10 minute încontinuu, pe ceas, următoarele:

Alesia, dă-ţi chiloţii jos şi vino să te dau cu cremă, Alesia eu cu cine vorbesc, Alesia dă-ţi dragă chiloţii ăia jos, Alesia, nu auzi.

Repet, Alesia era la maxim 2 metri de ea. Am scăpat de urletele teribile când a venit tatăl din apă, a luat copilul de jos şi i l-a pus în braţe, şi i-a explicat că a auzit-o din apă cum urlă.

Concluzia? Una singură. Femeile sunt proaste indiferent de meridian.

O suspectez pe nevastă-mea ca a cumpărat Cosmopolitan. Ea neagă cu înverşunare, spunând că în viaţa ei nu ar cumpăra aşa ceva, dar că au abonament la muncă.
Logic că a aterizat la budă, pentru că şi Sven Hassel ăla are o perioadă limitată de timp, cât e funny.

Aşa că azi mi-m delectat momentele de pe tron cu lecturi care implicau măşti de faţa, iubiri rebele, sfaturi sexuale care implicau agresivitate din partea ei că altfel tipul nu e excitat, şi multe alte chestii extraordinar de interesante, de îmi venea să mă duc în bibliotecă, după săracu` Sven, care nu m-a dezamăgit niciodată.

Ce mi-a atras atenţia a fost un test, desigur adresat păsăricilor, care suna ceva de genul
“Dacă iubitul ţi-ar cere să te desparţi de ceamai bună prietenă,ce ai face?”

Nu m-a atras atât de mult testul, cât răspunsurile date de păsăricile respondente.
“Niciodată. E cea mai bună prietenă a mea. Decât să renunţ la ea, mai bine renunţ la el. Prietena mea mă va ajuta să trec peste asta”

Ştiu o grămadă de cazuri în care el i-a cerut să renunţe la prietena ei cea mai buna, pentru că tipa se dădea la el, iar el nu voia să spună motivaţia, pentru a o proteja.

Ştiu alte cazuri în care prietena cea mai bună băga strâmbe grup, ca să îi despartă. Şi a reuşit cu succes. După aceea s-a culcat cu tipul. Iar prietena ei cea mai bună, fosta iubită a tipului, a acceptat fără probleme, doar era vorba de prietena ei.

Eu însumi am fost pus în situaţia de a renunţa la prietenia cu o tipă, pentru că mi-a cerut-o nevasta. Am acceptat fără să clipesc. Dacă omul cel mai apropiat de tine îţi cere aşa ceva, înseamnă că îl deranjează foarte mult, şi are motivele sale.
Iar dacă îl iubeşti, nu stai să alegi.