Primul film cu cerşetoarea de bani

29 Comentarii » 30 June 2008 scris în hoti

Astăzi am avut examen la …să mor dacă îmi aduc aminte cum îi zice la prostia aia. Am copiat, deci probabil un 5 va fi trecut în dreptul meu.
Am luat şi minunatul examen la drept, desigur, tot cu 5.

Cucoana în verde, de la masă, este doamna “şefă de clasă”, care în acel moment întocmea listele cu cei care nu au dat bani deloc. Copilul de lângă tocmai prestase 10 lei. Spre deosebire de alte dăţi, astăzi era chiar furioasă. Urla prin clasă pe la colegi “Ia zi, cum te cheamă, tu nu ai dat bani, hai, scoate banii, asta e nesimţire, unii au dat de 2 ori şi tu nici măcar o dată”. Un tip cel puţin a înjurat-o cum i-a venit la gură. Pe mine şi pe Dan ne evită. Probabil pentru că Dan a fost la şcoală în uniformă într-o zi.

Din păcate, încă nu reuşesc să prind momentul încasării banilor, pentru că grupul decarilor (aşa le spunem noi, de la faptul că cerşesc 10 lei de la fiecare), vine cel puţin cu o oră mai devreme, să-şi aranjeze afacerile. Mai am încă 2 examene. Sper să prind ceva.

Ghidul pescarului amator 1

16 Comentarii » 2 May 2008 scris în economice, mare, pescăresti, sportive

Ghidul pescarului amator 1Dacă tot o să veniţi la mare, în pauzele de bere, plaja, dat cu banana si hidrobicicleta sau arătat banana pe ici şi colo, de ce nu aţi pescui puţin? Marea e MARE, e plină de peşte şi orice nepriceput poate prinde ceva, deci şi voi.
Cu ce să incepi? Simplu.

Cu cumpăratul unei undiţe.
Sfatul specialistului este să nu te duci în magazine gen Selgros, Carrefour sau Real în căutarea acestor scule. Sunt proaste şi extrem de scumpe, iar pentru ce aveţi voi nevoie, nu merita să dai 50 de lei pe un băţ.
Aşa că mergeţi in Doraly Mall, pe şoseaua Mangaliei, pe dreapta după pod. E un magazin micuţ cu produse de pescuit, la parter, foarte ieftine şi foarte bune. Eu am lansetele de 2 ani şi in afară de faptul că am trântit grătarul pe o mulinetă în portbagaj la Nova şi am făcut-o praf, în rest sunt în perfectă stare de funcţionare.

Aţi fi tentaţi să incepeţi cu un băţ simplu de undiţă. Nu vă recomand, apa la mare e mult mai adâncă decât în bălţile din jurul Bucureştiului şi, când îi veţi vedea pe profesionişti, printre care şi al dumneavoastră, subsemnatul, cum se urcă pe digul exterior şi prind hanuşi, o să vă cam ofticaţi, pentru că nu prea există undiţe care să ajungă pe fundul mării.

Deci, alegerea logică Citeşte mai departe »

Googler spam cu directoare

17 Comentarii » 17 February 2008 scris în hoti, idioti

Intr-un final, m-am lovit si eu de ce comenteaza Vali Petcu tot timpul. Spamul din motoarele de cautare.
Ma gandesc sa imi cumpar un Logan. Dau cautare google pe dealer logan constanta. Rezultate?
Cacat. ghidafaceri, execom, statisticsro, searchenginero. Adica rahaturi, fara nici un fel de valoare. Pentru ca intri pe site si iti zice “nu am gasit nimic din ce te intereseaza, dar avem o oferta foarte buna de….umbrele”.
Normal, un utilizator neexperimentat, nu are de unde sa stie ca aia sunt niste smecheri de rahat, cauta pe site, nu vede nimic, si ca exit page alege o reclama din google, care ii ofera ce cauta de fapt.
Sictir.

Promotia Adria

6 Comentarii » 3 January 2008 scris în Uncategorized

adria promotieMie ca promoter mi-ar fi ru?ine s? intru in ca?ile oamenilor ?lora.
Intrebarea clasic?:
C