Bănuiesc că aţi fi, într-o oarecare măsură, interesaţi de ce făcurăm în acest lung concediu. Păi să vă povestesc.

Când am plecat spre Hunedoara, la ieşirea din Constanţa, nu mai aveam benzină, şi am zis să oprim la un PetromV, deşi noi băgăm în mod normal de la Lukoil. Mergem noi ce mergem, şi poof, începe maşina să tragă greu. Dar greu. Adică gâfâia ca un scuter încărcat. Nu trecuseră nici 100 de kilometri.

Ajungem la Bucureşti, băgăm benzină de care trebuia, tot nu mergea. Nu ştiu dacă v-am zis, dar calităţile mele de mecanic se reduc la schimbat roţi şi lichidul de frână. Eventual şi bujii.
Aşa că punem mâna şi luăm o cutie de bujii. Le schimb, maşina mergea ţais. O luăm spre Braşov, pe valea Prahovei. Peisaje memorabile, pe care nu le-am văzut niciodată de la volan, ci doar din tren.

Între timp, îl sun pe finu` şi îl rog să îl întrebe pe fulgerică de un hotel decent în Braşov. Tipul se sperie şi are impresia că voiam să ne cazăm la el şi fuge de pe messenger. Nice. Tipule, aveam şi am bani. Chiar nu mă interesa aşa ceva. Deh, aşa vezi omul, în momente de criză :).

Pe serpentinele de pe Valea Prahovei, maşina se futu iarăşi. Încearcă să
Citeşte mai departe »

Mă gândeam dacă a înregistrat cineva reportajul de la Antena 1. Culmea culmilor, singurul clujean pe care s-au gândit să-l pună să cânte de venirea lui Iglesias la Cluj am fost eu. Desigur, rădăcinile mele clujene sunt vechi şi cu ramificaţii multiple, de la Decebal şi Traian. Desigur, era prima dată când vedeam Clujul.

Cetinjulio Arhilesias

via Crivăţ, de la Chinezu

de micu`TZU

My job here is done!
Deci profit de aceste ultime ore de fullrights p`acilea pentru a le ura căsnicie lungă şi prosperă tinerilor căsătoriţi, sănătate majoră naşilor şi safe trip back home, întrucât ei e pe vine.
Cu mine vă veţi mai revedea (măcar în reluare). Drept urmare, vă mulţumesc pentru atenţei şi vă urez tradiţionalul HAI PA!
Vă pup!

Plecăm spre Constanţa. Cam plouă, deci o să ne ia şi mai mult timp. Să sperăm că va fi bine.
Deci, vin acasă.
BEWARE!

de Laura Driha

Luni dimineaţa. Vacanţă. Şi desigur, plajă. Pentru că mi-a promis micu’TZU că dacă mă bronzez bine, vine şi el la blogmeet.
Am purces aşadar către minunatul aşezământ de relaxare, “resort” cum se spune mai nou despre locurile astea unde te tratezi frumos cu apă sărată şi soare . În ordinea priorităţilor, am ales Plaja Modern. Pentru că stau la o aruncătură de băţ faţă de locaţia în subiect şi pentru că Mamaia mi s-a părut mereu şi prea aglomerată şi prea departe cumva pentru a merita efortul, având în vedere că mai ales pe aceste călduri sufăr de o acută senzaţie de lene.
Dar să revenim la ceea ce vroiam să va povestesc. Oameni buni, am şi eu o nedumerire… Când ai terminat de mâncat o piersică de exemplu, în care din cele trei tipuri de pubela arunci sâmburele ?
Am văzut că e scris pe ele, mare ca pentru tot românu orbit de viaţa în Rromânica : HÂRTIE, METAL şi PLASTIC.
Mare mi-a fost nedumerirea pentru că pe niciunul nu scria SÂMBURI DE PIERSICI. )))

Acest post vine în completarea acestuia, scris de mine.
Cu toţii o iubim pe Laura, motiv pentru care am considerat să o am drept guest al guestului…
micu`TZU

Deci inca suntem pe drumuri. Aseara am ajuns la Cluj, unde IN SFARSIT l-am cunoscut pe Andrei Crivat, care Andrei Crivat sa-mi fie cu iertare, dar m-a inselat. El e MAI MESERIAS decat mi se parea mie. Si bea numai suc natural de fructe.

Evenimentele zilei de ieri au fost doar unul. Faptul ca la intrarea in Alba Iulia, Sebi zice:

- Nu o lua pe aici ca sa ajungem la Cluj, (adica pe unde arata indicatorul), pentru ca e drum de tiruri, ia-o prin oras.

Si am luat-o. Si uite-asa, am ocolit 200 de kilometri prin muntii Apuseni, am vazut sate dementiale, ca Pantranjel, Ampoi, Lungsoara, Ocolis, si am facut un drum de 120 de kilometri in 6 ore, pentru ca, de fapt, am facut vreo 400, prin munti si serpentine.

Dar a fost superb. Astazi plecam spre casa. Sincer, nu stiu cand ajungem, ca in dreapta tot pe Sebi o sa-l am.

Poate va scriu din Ucraina de undeva….

de micu`TZU
Am mai spus-o aici.
O spun din nou. Deşi sentimentul meu este mai aproape de dispreţ decât de ură.
Cum este posibil să spui că eşti solul/propovăduitorul/ghidul oamenilor spre bunătate, spre înţelegere, iubire, pace, linişte, înfrăţire, etc. ?
Cum este posibil să fii îndrumător spiritual şi să interzici slujba (calea spre dincolo, drumul de apoi) pentru sinucigaş (ăl mai rătăcit din toţi)?
Cum să-i spui unei mame căreia i-a murit copilul la naştere că acesta nu va fi înhumat creştineşte? (cazul Bianca Brad)
Cum e să fii papă şi să ceri scuze pentru preoţii (cei care te reprezintă) PEDOFILI???
Sau cum o fi, ca organizaţie care respinge total homosexualitatea, ca doi din reprezentanţi să-şi oficieze propria căsătorie de băieţei?
Nu cred că poate cineva să mai susţină înalta moralitate a preoţilor.
Şi nu vorbesc de ceea ce reprezintă ci de ceea ce sunt.
Iar biserica este ilustrată de suma moralităţii preoţilor ce o slujesc.
Credinţa este ceva. Cu toţii avem nevoie de ceva în care să credem. Acel ceva la care apelăm la greu şi căruia îi mulţumim când simţim nevoia.
Însă credinţa nu se mai regăseşte în biserică.
No god damn way.
Şi că veni vorba, dacă e o bubă mare undeva, un şef răspune (demisie, scuze, etc). Dacă un preot e aşa cum ştim că e, de ce niciodată nu a fost afectat nici un şef de-al lui (ierarhic)? Că doar sunt plătiţi de la buget, nu?

Ce face un blogger la o nunta de bloggeri?

Desigur, pune un post pe blog.

de micu`TZU

Mi-am luat nevasta (de fapt ea pe mine) şi am purces vineri după amiază la plajă, într-un golfuleţ mai simpatic. Am stat la baza unui dig (ca-n foto), lăngă o domniţă şi un domn mai în vârstă, ulterior mai apărând un tataie. Cei trei păreau că se cunosc, ceva de genul clienţilor vechi ai locaţiei. Apa un pic cam rece (estimez un 18 gr.) dar foarte curată, limpede. Plecând de la acest aspect, unul din ei spune ceva de genul că de regulă, apa e murdară şi din cauza Petromidiei, mizerie şi poluare peste tot. Inclusiv acolo erau peturi, cutii de bere, suc, etc. Comentam noi aşa şi ne plângeam că aruncă nenorociţii pe acolo, că oricum nu adună nimeni, etc…. Trece juma de ora şi scoate un tataie din ăia o bere, o rade şi jap aruncă cutia sub o piatră. Eu zâmbesc acru şi….. tac. Nevastă-mea ia o pungă şi începe să adune peturile şi cutia ăstuia, la care ălălaltul spune că de ce adună, că nu le-a făcut ea.
Doamna mea, într-un moment de inspiraţie de zile mari zâmbeşte absolut normal şi spune: “vreau ca maine când vin aici să fie curat”. Ăla cu berea s-a făcut pământ, iar tipa de era acolo îi spune “nea …cutare… ai o bilă neagră”.
Concluzia e a fiecăruia.
A mea e clară.
Mereu ceilalţi sunt de vină.
La nivel declarativ stăm excelent.
Practica ne omoară.
În practică nu reuşim să nu fim nesimţiţi.

Post telegrafic, scris de pe telefon. Suntem in hunedoara, bem în nesimţire, cât mai putem, că după aia Sebi se însoară şi cine ştie dacă o să mai aibă voie.

Stiu că vă e dor de mine, şi mie mi-e dor de voi. Dar aşa, cu-atât mai dulce va fi reîntâlnirea.