Crima ucigaşă de la McDonalds

Astăzi dimineaţa prestam despre o cafea la McDonalds cu Marius de la Fungift. Normal, la ora aia, am simţit nevoia să fac un mic pişulică.
Şi m-am dus, pentru prima oară în viaţă, in buda McDonaldsului de la Delfinariu. Am intrat, am ochit din prima pisoarul în partea dreaptă şi nerăbdător, am purces la treabă.

În clipa când am terminat şi mă incheiam la şliţ, am întors capul spre dreapta. Şi, din dreapta, din oglindă, mă privea cu ochi răi, o arătare hidoasă, cu faţa albă şi dinţi ascuţiţi. Deci m-am speriat de era să fac pe mine. Ce dracu să caute o moacă atât de oribilă in oglindă, când lângă mine nu era nimeni? Voodoo, horror, spooky shit.
Când colo, ce să vezi. Era poza lui Ronald McDonald lipită pe oglinda de deasupra chiuvetei. O poză absolut înfiorătoare, cu o faţă albă, oribilă, care scremea un zâmbet total înfiorător.

Uite-aşa se îmbolnăvesc copiii de frica de clowni. Intrând la toaletă.
De-acum o să mă uit tot timpul peste umăr, să nu mă atace clownul ucigaş.

Moartea unui copil

Sunt puţin dezgustat. S-a bătut atât de mult toba pe tema fetei care s-a sinucis şi era emo kid, încât mi s-a făcut scârbă. S-a insistat pe vestimentaţie, pe machiaj, pe faptul că ascultă muzică pentru sinucigaşi.
Pe lângă asta, au existat şi bloggeri care au sesizat o mică oportunitate de trafic şi au băgat repede posturi pe subiect, cu urări de la mai multe şi la mai mare.

“Oamenilor”, a murit un copil. A murit un om. Nu un emo. Chiar este un motiv de distracţie moartea unui copil? Oare chiar atât de jos am coborât, încât noi, oameni maturi, ne bucurăm că s-a sinucis un copil de 12 ani? Atât de tare ne-am tâmpit?

Iar pentru cei care mi-au dat mesaje ieri cu “de ce nu scriu despre emo care a murit”. Faptul că am scris despre trendul muzical şi de comportament al unor copii nu mă face să le doresc moartea. Toţi am avut fixurile noastre când eram la vârsta lor. Cum ar fi fost ca apropiaţii noştri să ne fi dorit moartea, doar pentru că eram altfel?

Legat de responsabilitatea sinuciderii copilului. Toată lumea a blamat muzica, a înfierat cu mânie patriotică hainele care îi urâţesc. Nu văd pe cineva să îi arate cu degetul pe părinţii acelui copil. Nu văd să îi responsabilizeze pentru că un copil a ajuns să se sinucidă din cauza problemelor sale.

Cum poţi să nu observi că ai un copil cu probleme? Ce ar fi trebuit să facă să atragă atenţia mai mult? Oare muzica ciudată, hainele negre, machiajele ţipătoare, nu au fost un semnal suficient?
Sau domnii părinţi erau extrem de ocupaţi cu carierele lor fulminante, neavând timp să vadă ce face copilul lor?

Acum, în sfârşit, au timp să se ocupe de cariere.

Sunt liberi.

Nu sunt gamer

Da, din păcate nu am nici o treabă cu gamingul. După cum ştiţi, am câştigat un XBOX 360 Premium la Blogăria. M-am bucurat ca un copil, pentru că toată copilăria mi-am dorit aşa ceva. Din păcate, din motive de lipsă de bani, ai mei nu au fost tentaţi să îmi cumpere.

L-am conectat la xbox live. Mi-am facut chiar şi cont de Gold Member. Am descărcat două demo-uri, Need for Speed Pro Street şi Project Gotham Racing 4. Foarte frumoase. Se miscă superb pe XBOX, grafica de excepţie, controllerul wirelles tremură în mână când te loveşti de pietroaie, ploaia bate darabana pe parbriz în NFS, rezoluţia e la maximum, nu ca la mine pe laptop, unde merge la 800×600.

Ce să zic, frumos de tot. Dar nu mă prinde. Am jucat ieri şi cam atât.
Acum am XBOX-ul. E în sufragerie, lăbărţat în faţa televizorului de 72. S-a depus deja praful pe el. Şi nu îmi vine deloc să mă joc.
Aproape că e păcat, jesus.
Fac la fel ca şi cu bicicleta. De când eram mic mic m-am rugat de ai mei să îmi ia bicicletă. Niciodată nu s-a putut. Ba nu au fost bani, ba era prea periculos, ba fraţii mei mai mici aveau nevoi mai importante,ba eram prea mare pentru asemenea mofturi. Aşa că mi-am luat bicicletă când am ajuns în Constanţa. După ce mi-am rupt fundul o lună de zile pe ea, am cedat-o soacră-mii la ţară.

Acum ce să fac, să vând XBOX-ul? Parcă nu prea îmi vine, că e primit cadou, deh.
Oare cât valorează second hand un XBOX 360?

LE: Ok, hai că pun altfel întrebarea. Ştie cineva în Constanţa pe cineva care să modeze la modul profesionist un XBOX 360 Premium?

Nivea Extreme Comfort

După multiple peripeţii, a ajuns in sfârşit şi la mine pachetul de test pentru noua gamă Nivea Extreme Comfort.
Deh, şi pachetele astea de test se dau după valoare. Unii au in teste Audi A4 şi Fiat 500, alţii spumă de bărbierit. Are şi viaţa asta umor, nu?

Cam asta conţinea pachetul. Un comunicat de presă, o spumă de ras şi un balsam după ras. A, şi un CD pe care incă nu am apucat să îl urmăresc.
Desigur, după deschiderea comunicatului de presă, am zăbovit puţin, pentru a mă linişti dupa râs. De ce am râs? Pentru că sloganul gamei Extreme Comfort este

“Pentru bărbaţii care nu acceptă sub nici o formă iritaţia”.

Deci sunt în stare să pun capul pe şina de tramvai la oră de trafic intens că acest slogan a fost gândit de o femeie. Orice bărbat cu o relativă urmă de umor ar fi râs până şi-ar fi scrântit maxilarul la auzul “iritaţiei”. Dom’le, cuvântul ăsta merge băgat intr-o reclamă la pamperşi, la tampoane autoadezive pe chiloţei cu parfum de levănţică, la talc pentru iritaţii interpulpare, dar nu la un tip bine făcut, in jur de 30 de ani, plin de muşchi şi vitamine. Îl vedeţi pe tipul ăsta plângând că s-a iritat? Hai că iar am început să râd.

Prima impresie? Balsamul ăla miroase prea mişto şi sunt foarte curios cum o să dea pe pielea-mi fină. Plus că are un ţâşti foarte interesant în vârf, care nu permite să curgă decât dacă apeşi pe sticlă, lucru foarte important pentru mine, care sunt neîndemânatic şi dezordonat.
După primul bărbierit revin cu impresii proaspete.
Doamne fereşte, sper să nu mă atingă blestemul iritaţiei…

Ţânţarii de Bulgaria

Da, la bulgari totul este de mari dimensiuni. Cefele, porţiile de mâncare, ţâţele la femei şi nu în ultimul rând, ŢÂNŢARII. Frate, deci erau cât nişte porumbei mai mici, de trebuia să te fereşti de ei, să nu te lovească. Adică alea nu mai erau roiuri de ţânţari, ci stoluri. Mai rămânea să îi văd zburând încolonaţi în V, spre ţările calde.

Murdărie de politician

Dau să ies ieri seară din casă, să mă duc să o iau pe adorata de la muncă. Apăs pe clanţă si buf, aud un zgomot, ca un fâşâit, la picioarele mele.
Desigur, m-am cam speriat, ţinând cont că la mine în bloc nu e lumină pe scară. Deschid uşa, cu oareşicari temeri, nimic. Când colo, la picioarele mele, afişele astea.

Un oarecare Dragoş Popescu, candidat la preşedinţia consiliului judeţean Constanţa, TREBUIE să mă deranjeze, pentru că, zice el, sunt minţit şi furat şi m-am săturat de asta.

Dragă domnule politician, sunt minţit şi furat de 18 ani. Sunt agresat verbal şi fizic în fiecare zi de dejecţiile imunde pe care le scoateţi pe gurile voastre hulpave. Aţi indus nevoia de a fi minţit şi furat la un nivel atât de adânc, incât oamenii au ajuns să voteze cu gandul că, dacă fură, măcar poate face ceva şi pentru noi.

Dar, dragă domnule politician, nimeni nu şi-a permis să îmi folosească uşa drept panou de afişaj. Din câte ştiu eu, clanţa uşii mele nu este bun public, nu este loc de panotaj, nu aparţine primăriei sau oricărui organism statal. Îmi aparţine mie, de fapt soacră-mii.
Şi iarăşi nu ţin minte să fi incheiat vreun contract de publicitate, prin care să iţi permit să afişezi materiale publicitare pe clanţa uşii mele?

Ca de obicei, nesimţirea este dusă la nivelul următor de către politicieni.
Ah, cât de mult aş vrea să vă dau o clanţă….

Urbanizarea blogosferei

Mi-a ajuns. Asta a cam fost ultima picătură.
Dragoş Mănac a primit somaţie de la Urban şi Asociaţii pentru scoaterea unui aşa zis articol incriminator de pe site-ul său. Din păcate, Mănac chiar l-a scos. De unde rezultă că ameninţările aşa zis legale chiar îşi fac efectul.

Totul este urmarea acelei amenzi pentru spam, primită de firma mai sus menţionată. La vremea respectivă, au mai fost ameninţaţi şi alţi bloggeri. Nu ştiu sigur, dar am impresia că toţi au cedat şi au scos articolele de pe site. Politica pumnului în gură funcţionează.

Cine face asta? Un avocat care deţine un sitecu conţinut în marea majoritate copiat din ziarele rromâneşti. Iar prin copiat înţeleg exact asta, copiat literă cu literă. Acelaşi avocat, prin angajaţii săi, umple căsuţele de email cu newsletterul nesolicitat al firmei sale. Dacă te plângi de asta, eşti ameninţat cu procese şi plângeri penale.

Oare nu există o firmă de avocatură dispusă să se ocupe de acest tip de procese intentate bloggerilor?

A murit Colea Rautu

S-a stins din viata la 95 de ani. Un actor mare. In continuarea lui 2007, 2008 contabilizeaza si el morti de artisti.

.

.

Dilemă existenţială

Ţiganilor le place să li se spună ţigani sau rromi?
Şi pe bune că nu e o întrebare tendenţioasă. Chiar sunt curios. Pentru că astăzi am văzut un ţigan spălat, care chiar mi-a plăcut. Politicos, simplu, un om în toată puterea cuvântului.

.

Rromânia suge intens

Rromânii sunt un popor penal. Astăzi, încă o data, mi s-a întărit părerea asta.
De ce?
Astăzi am fost la oftalmolog, la policlinica cu plată. Mă cam dor ochii de câteva zile şi voiam să văd de ce. În faţa cabinetului, desigur, coadă. Nişte copii la vreo 19 ani, vreo două bunăciuni, din care una nu m-am lămurit dacă era cu tac-su sau cu soţul, două perechi pe la vreo 40 şi cu mine.

Aşteptam de vreo 10 minute, când apare un nene, îmbrăcat într-o salopetă murdară de praf, cu o batistă pe ochi. Se vedea că suferise un accident de muncă şi venise la cel mai apropiat punct medical.
Domnule, nici unul din cei din faţa mea nu a vrut să îl lase să intre mai repede. Se vedea că omul suferă, are dureri, îi curgeau lacrimi din ochiul celălalt. Nimic. Toţi se făceau că nu observă nimic, stăteau cât mai cu spatele la el şi cum le venea rândul, ţuşti în cabinet.

Pot accepta egoismul uman când e vorba de durere. Atunci când esti la un spital de urgenţă, ştii că şi cei dinaintea ta suferă şi au dureri, altfel nu ar fi acolo. Şi încerci să rabzi şi să îţi accepţi durerea, poate rezişti până să îţi vină rândul.

DAR LA OFTALMOLOG????

Toţi erau acolo pentru controale de rutină. Mi-a mai crescut dioptria, nu văd bine cu ochelarii recomandaţi, copilul are mâncărimi la pleoape şi tot aşa. Deci nimic grav. Nimic care să dea consecinţe grave pentru 5 minute de aşteptare în plus.
Şi totuşi nici unul nu s-a mişcat să îi facă loc celui ce sufera. Ba şi mai mult.
Când am vrut să îl bag in faţa mea să intre, păsărica din spatele meu a început să vocifereze, că pe ea nu o interesează, ea are numărul 9 şi va intra a 9 a persoană.

Am fost extrem de curios dacă îndrăzneşte să mârâie când mi-a venit rândul.
Păcat. Nu a zis nimic.