Da, după atâta timp, încep să îmi fie şi mie recunoscute meritele din câmpul muncii bloggeristice.
Aşa că azi am prestat la matinalul CTV, care este un post local din Constanţa.

Ce să zic, pentru o primă intrare într-un studio, mi-a plăcut FOARTE mult. M-am simţit ca peştele în apă, iar prezentatorii au avut grijă să mă facă să mă simt perfect.
Nevasta zice că am fost perfect, eu zic că nu.

Mai ales că la despărţire, probabil de emoţie, i-am urat tipului “O seară bună”.

De ceva timp îmi este bine. Ştiu, sună banal, dar mie chiar îmi este bine. Adică sunt fericit.

Am o căsnicie fericită, iar sentimentele unul faţă de celălalt parcă cresc, cu fiecare zi ce trece. Sunt unul din puţinii fericiţi, care sunt iubiţi de femeia iubită.

Am un job mulţumitor. Nu am grija zilei de mâine din punct de vedere financiar. Bine, asta nu înseamnă că mâine îmi iau Golful mult visat. Dar nu mă scobesc în buzunare dacă vreau o shaorma.

Amândoi suntem relativ sănătoşi, în limitele impuse de E-urile consumate.

Faza care vine la final este următoarea. Am o stare ciudată de teamă. Teamă că toate astea s-ar putea sfârşi, dintr-un motiv nedefinit. Nu se concretizează în nimic, ci pur şi simplu este o TEAMĂ.
Paranoia, sau schizofrenie?

Înainte de orice, am și eu o curiozitate. Nu e cumva ilegal să pui camere de supraveghere în vestiare? Pentru că nu mi se pare deloc normal. Ce îl oprește pe un neica oarecare, care supraveghează camerele, să facă o înregistrare și să o dea pe net? Oare aceleași camere de supraveghere sunt și în vestiarul femeilor?

Iar în partea a 2 a poate fi admirat Nemo încordându-și trupul sculptural, pentru a ne arăta musculatura perfect definită.
Și burta.

De la Pahomi citire, un test emoţionant.

Crivăţ mă înştiinţează că mii şi sute de protestatari aparţinând cultului emo vor protesta în faţa sediului publicaţiei Daily Mail din Londra, pentru că, zic ei, sunt supuşi la atacuri nejustificate.

Foarte bine, zic eu, ‘tu-le mama lor de jurnalişti perverşi.
Intrebarea pe care ne-o adresăm noi, adică eu şi maestrul Crivăţ, este următoarea:

Cum protestează un emo?

Crivăţ zice că o să se adune în faţa sediului şi o să înceapă să plânga toţi în cor.

Eu zic că o să îşi taie venele cu lame tocite, aşa, să simtă durerea şi să ne pedepsească.
Idei?

Sunt puţin dezgustat. S-a bătut atât de mult toba pe tema fetei care s-a sinucis şi era emo kid, încât mi s-a făcut scârbă. S-a insistat pe vestimentaţie, pe machiaj, pe faptul că ascultă muzică pentru sinucigaşi.
Pe lângă asta, au existat şi bloggeri care au sesizat o mică oportunitate de trafic şi au băgat repede posturi pe subiect, cu urări de la mai multe şi la mai mare.

“Oamenilor”, a murit un copil. A murit un om. Nu un emo. Chiar este un motiv de distracţie moartea unui copil? Oare chiar atât de jos am coborât, încât noi, oameni maturi, ne bucurăm că s-a sinucis un copil de 12 ani? Atât de tare ne-am tâmpit?

Iar pentru cei care mi-au dat mesaje ieri cu “de ce nu scriu despre emo care a murit”. Faptul că am scris despre trendul muzical şi de comportament al unor copii nu mă face să le doresc moartea. Toţi am avut fixurile noastre când eram la vârsta lor. Cum ar fi fost ca apropiaţii noştri să ne fi dorit moartea, doar pentru că eram altfel?

Legat de responsabilitatea sinuciderii copilului. Toată lumea a blamat muzica, a înfierat cu mânie patriotică hainele care îi urâţesc. Nu văd pe cineva să îi arate cu degetul pe părinţii acelui copil. Nu văd să îi responsabilizeze pentru că un copil a ajuns să se sinucidă din cauza problemelor sale.

Cum poţi să nu observi că ai un copil cu probleme? Ce ar fi trebuit să facă să atragă atenţia mai mult? Oare muzica ciudată, hainele negre, machiajele ţipătoare, nu au fost un semnal suficient?
Sau domnii părinţi erau extrem de ocupaţi cu carierele lor fulminante, neavând timp să vadă ce face copilul lor?

Acum, în sfârşit, au timp să se ocupe de cariere.

Sunt liberi.

Astăzi ar trebui să fie, teoretic conform Bergenbier, Ziua Bărbatului.
Părerile sunt împarţite. Că e bine, că nu e bine, că îi copiem pe americani (de unde naiba, nu ştiu). Oricum, o iniţiativă a unei firme, initiativă cu sanse reale de izbândă.

Ce vreau eu să scriu. Am citit recent, pe un blog, un comentariu legat de subiect. Din păcate, nu reţin pe ce blog, aşa că nu am cum să îl arăt.
Şi în respectivul comentariu, un domn bine explica doct că aceste zile sunt nişte discriminări la adresa femeilor din Rromânia. Adică dacă dăm cadouri şi flori femeii de lângă noi, o discriminăm.

Oare aşa să fie? Poate doar în mintea respectivului domn.
Dude, eu dacă o sărbătoresc pe nevastă-mea pe 8 Martie, o sărbătoresc pentru omul minunat care e lânga mine. Pentru faptul că îmi poartă pruncii. Pentru că trece prin chinurile unei naşteri, lucru pe care tu, criticule, nu ai fi în stare să îl faci niciodată. O sărbătoresc pentru că îşi dedică viaţa unui om, adică eu, om care e o japiţă, din punctul meu de vedere. Şi totuşi ea vede în mine şi altceva.
Dacă aleg să imi sărbătoresc mama, de 8 Martie, este pentru că m-a adus pe lume. Lucru pe care tu, criticule, nu ai putea să îl faci. O sărbătoresc pentru că m-a învăţat să manânc, să merg, să fac la oliţă. Pentru că m-a şters la fund. Pentru că m-a trimis la şcoală şi si-a pierdut nopţile cu mine. Pentru că a venit la mine în armată în fiecare săptămână şi m-a ajutat să trec peste ea mai uşor.

Asta înseamnă că discriminez femeile din viaţa mea? Nu cred.
Aşa că, doamnelor, având în vedere expunerea de motivări de mai sus, vă rog frumos să treceţi la sărbătorirea bărbatului de lângă voi.
O avea el şi ceva părţi bune…

Pornind de la postul lui Buddha despre virgine, am şi eu o mică frustrare, pe care aş vrea să o spun.
Păpuşică hi5-istă, care întrebi “Dacă o fac anal sau oral, mai sunt virgina“, răspunsul este unul singur:

NU!

A fi virgină, din punct de vedere sexual, înseamnă sa fii neatinsă de penis in niciunul din orificiile cu care te-a înzestrat natura.

Întrebarea care de fapt o pui tu este dacă rămâi gravidă, iar răspunsul e iarăşi nu, doar dacă nu te cheama Maria si pe tipul de lângă tine Iosif, astfel fiind suficient de fraier incât să creadă asta.

Revenind la întrebarea mai de dinainte, să stii că totuşi sexul anal lasă urme. Adică ţi se vor dilata hemoroizii si vei avea aşa numita creasta-de-cocoş, care din poziţia capră este perfect vizibilă pentru partenerul tău.
Şi sunt al naibii de curios cum o să îi explici omului prezenţa respectivei creste, el stiindu-te virgină.

Eşti curios cum unii oameni reuşesc să iubească şi să fie iubiţi chiar dacă se aştern ani peste ei? Simplu. Uite câteva ponturi masculine, pentru a face ca relaţia voastră să dureze.

Desigur, există si alte metode. Ţine numai de tine să reuşeşti să le găseşti. Astea sunt cele care au funcţionat la mine. Iar eu sunt misogin. Gândeşte-te că tu chiar ai avea mai multe şanse.

LE: Pentru doamne şi domnişoare. Ştim ca urâţi bărbaţii şi că sunteţi misogine. Nu uitaţi insă ceva. La femei, misoginismul se numeşte misandrism. Deci cel mult sunteţi misandre.