Fumatul la gravide

15 May 2008 scris în femei

Astăzi m-am enervat de la prima oră. În parcare la Carrefour, o tipă cu burta la gură, minim luna a 7 a, pufăia din ţigară cu un nesaţ teribil.
Sunt de acord, fiecare face ce vrea cu viaţa sa. Dacă doreşti să te otrăveşti, nu ai decât.

Dar copilul ăla nenăscut ce rău a făcut de e supus intrauterin la fumul de ţigară? Atata timp cât e demonstrat clinic că nicotina produce cancer şi alte boli atât de drăguţe, de ce îţi condamni copilul la moarte încă inainte de a-l naşte?

Fumatul la gravideEu chiar cunosc o tipă care a fumat în timpul sarcinii, explicând doct că nimeni nu a demonstrat ştiinţific că nicotina afectează copilul. A fumat şi după ce a născut fetiţa respectivă.
Copilul acela, la aproape 2 ani, de-abia se ţinea pe picioare, iar singurele cuvinte pe care le putea spune erau nişte bălmăjeli, gen dada şi răcnete. Nu am mai văzut-o de circa un an, dar nu cred că situaţia ei s-a îmbunătăţit simţitor.

Prostia feminină are darul de a nu înceta să mă uimească…



31 Comentarii

15 May 2008
8:39 pm
DeBlog

Intr-adevar sunt fumator, insa anumite lucruri necesita anumite sacrificii. Iar o sarcina e mai importanta decat a fii trendy cu o tzigara in gura

Eu n-am fumat 4 luni pentru ca la acea vreme ma rugase o fata sa renunt. Si cred ca o duduie e mai putin importanta decat un copil, dar deh…

15 May 2008
8:43 pm
Arhi

crezi? astea considera sarcina sarbatoarea pizdicilor, nu sarbatoarea aducerii pe lume a unui copil

15 May 2008
8:51 pm
DeBlog

Adevarat…astea considera un copil motiv sa nu se mai duca la servici si motiv de a ii cere pensie alimentara tatalui

15 May 2008
8:53 pm
Arhi

si dupa aia se intreaba lumea de ce sunt eu misogin mancatzash

15 May 2008
8:55 pm
DeBlog

Cred ca te intrec in misoginism :P

15 May 2008
8:57 pm
Arhi

dude, e un concurs din care orice barbat are numai de castigat:D:D:D

15 May 2008
8:58 pm
DeBlog

Adevarul e ca atitudinea misogina cam atrage pipitzele :P

15 May 2008
9:04 pm
flo

cea mai nasoala bloala provocata de tigari mi se pare cancerul bucal, am vazut niste filmulete care m-au facut sa vreau sa am las..:(

15 May 2008
9:23 pm
Cosmin Chiru

Impreuna cu un grup de studenti medicinisti intentionez sa realizez un program de informare a viitoarelor mamici cu privire la efectele nocive ale tutunului, alcoolului si drogurilor asupra sarcinii. Suntem constienti ca s-au mai facut zeci de astfel de programe, iar ca rezultatele au fost aproape nule, dar vom fi multumiti daca o mama dintr-o suta constientizeaza aceste riscuri si actioneaza in consecinta. Voi cum ati proceda pentru a convinge o viitoare mama sa renunte la fumat/alcool/droguri in timpul sarcinii?

15 May 2008
9:31 pm
CTI97

offtopic - e enervanta reclama la stanga si poza la dreapta … face primele propozitii ale textului sa se inghesuiasca la mijloc !

15 May 2008
9:47 pm
Dariana

Is niste tampite egoiste, iti spun eu. Am prostul (cica) obicei sa palmuiesc persoana care-mi pufaie fumul de tigara in fata. Intr-o zi m-am aflat in dilema, cea care sufla fumul spre mine era gravida. Sa-i trag una? Mai bine nu, ca are bebe. Bine ca ma gandesc eu la asta si nu se gandeste ea!!!

15 May 2008
9:51 pm
micu`TZU

de ce am impresia ca stiu despre cine vb?

anyway
sustin
atat misoginismul cat si autointerzicerea fumatului

15 May 2008
9:54 pm
BlindGirl

Sunt atatea femei cat si barbati inconstienti cand e vorba de copii. Am vazut destui care beau si fugaresc femeile de-acasa doar de “hachita ” bauturii, le bat; am vazut si cupluri in care ambii beau sau fumau si in timpul si dupa sarcina… n-am vazut insa pana acum vreun copil sa prinda normal in greutate sau sa aibe ruji in obrajori cat timp parintii au fumat zi de zi de fata cu el si el s-a nascut fumator pasiv si am cunoscut destule cupluri de fumatori inraiti…

15 May 2008
9:59 pm
Laura Driha

“Prostia feminină are darul de a nu înceta să mă uimească…” iar generalizezi si de data asta e chiar enervant… Daca o matarcuca incapabila sa constientiezeze ce-i face copilului sau inca nenascut e in stare sa te oripileze la maxim, nu inseamna ca trebuie sa bagi toate femeile in aceeasi oala. Binenteles ca gestul respectivei idioate e de condamnat si inuman, insa de aici pana a cataloga pe toata lumea pentru greselile majoritatii e cale lunga… Inteleg ca esti misogin si sa zicem ca in momentul asta te cred pe cuvant. Dar e putin deplasata ultima fraza…

uf, mai Arhi, pai carrefour-ul e vesnic plin de animale din astea. care mai de care mai interesante, sau cel putin ele asa se cred. tanti asta probabil e genul de persoana care vrea sa para moderna si emancipata, doar ca nu-si da seama cat de idioata e de fapt. si cand al ei copil o sa se nasca, cu probleme sau n-o sa fie la fel de rapid/ vesel/ vioi ca alti copilasi, o sa dea medicul in judecata, ca nu i-a spus sa nu fumeze in timpul sarcinii.

15 May 2008
10:41 pm
zososina

asa-i, pisico,ca emulsia docta care ,,emana” ( i love the base girl ), iti provoaca fiori pe sina spinarii? asa-i ca simti nevoa imperioasa de-a scrie cu manutele tale comentarii pertinente la fiecare post?
long live darius groza

15 May 2008
10:49 pm
titzuka

"Adevarul e ca atitudinea misogina cam atrage pipitzele " - perfect spus DeBlog. Pipitzele. Atat.
Cat despre idioatele care fumeaza in timpul sarcinii, stiu sigur ca nu mai sunt esantionul reprezentativ, ca o gramada de femei - fumatoare inraite - renunta la viciu pe perioada sarcinii (femei din jurul meu au facut asta, iar dupa ce au terminat cu alaptatul s-au reapucat de fumat).
Iar prostia feminina isi gaseste echivalent (intotdeauna) si in masculii de langa noi ;)

15 May 2008
10:52 pm
Arhi

si daca fumeaza in preajma unui copil dupa alaptare inseamna ca nu ii mai face rau?

micutTZU, normal ca o stii:)) chiar, s-a mai dezvoltat copilul ala sau tot asa e?

15 May 2008
11:06 pm
Alina

Sunt o fumatoare innraita, nu am vrut nicio data sa ma las dar cu siguranta ca atunci cand voi fi insarcinata nici macar nu am sa mai indraznesc sa ma gandesc la ele. Sincer, le condamn, nu le inteleg!

creierul femeilor UNOR femei nu este capabil sa gandeasca pe termen lung.

15 May 2008
11:13 pm
Arhi

narcis, tu esti un tip promitator:)))

15 May 2008
11:25 pm
simi

@narcis: ai stricat tot din 3 cuvinte, ultimele :P
@arhi: ce parere are nevasta despre ultima propozitie? tigaie in cap / ceva? :))

simi eu sunt micut, sunt incepator inca nu sunt un misogin convins, invat si eu de la voi astia mai cu experienta. Cel putin e bine ca am inceput de acum de mic.

15 May 2008
11:30 pm
Muierile

am intalnit si eu una zilele trecute… chiar fata cu multa scoala… si m-am shocat. pacat de copiii aia ca vor avea o viata nenorocita fara nici o vina

15 May 2008
11:31 pm
Arhi

simi, nevasta nu a citit:))

15 May 2008
11:34 pm
Laura Driha

Ia de cititi la mine… ptr voi misoginii mei dra(c)gi… http://www.lauradriha.com

zososina, imi scapa mie ceva?

16 May 2008
1:51 am
codrin

off-topic: Versiunea in limba engleza e belea :))

16 May 2008
11:56 am
Relaxedman

Mda
1. Femeile care fumeaza in timpul sarcinii sunt purtatoare ilegale de pizda si ar trebui sanctionate aspru de legile in vigoare. :D
2. In ceea ce priveste misoginismul, am o singura povata pentru femei: ce nu va omoara, va intareste.

16 May 2008
7:29 pm
kosmin

Daca acea femei la 7 luni fuma, inseamna ca n-o interesa prea mult viitorul pruncului sau. I-a placut la introducerea organului si acum n-o mai intereseaza…vede ea.

16 May 2008
10:42 pm
micu`TZU

A mai crescut fata, se vede şi evoluţie, deşi continui sa cred ca este o legatura p`acolo cu fumatul.
Spre deosebire de fiul: http://micutu.com/2008/05/16/fiul.html !
:)

Spune ce ai pe suflet